Decoratiuni cu bufnite de diferite culori

Sorecar cu coada rosie

Șorecar de coadă roșie (Buteo jamaicensis) este un membru din ordinul păsărilor Falconiformes care include toate răpitoarele diurne, acvile, Milvinae, și șoimi care au multe caracteristice fizice asemănătoare. Aparține grupului Buteos, care sunt răpitoare de o mărime mare dar mai mici decât acvilele și cu aripile în general late și lungi. Acest grup are 27 de specii distribuite pe tot globul, fiind mai cunoscut Șorecarul comun.

Originar din continentul american și necunoscut în mare

            https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98orecar_%C3%AEnc%C4%83l%C8%9Bat               

parte în Europa, Șorecarul de coadă roșie (Buteo jamaicensis) a fost clasificat pentru prima dată de naturalistul german Gmelin în 1788 Jamaica, este una dintre răpitoarele cele mai folosite la vânătoare în America de Nord.

În actualitate s-au descris până la 15 posibile subspecii ale acestui frumos răpitor.

Această subspecie se găsește răspândită de-a lungul continentului american, din Alaska și Canada trecând prin Statele Unite până în Mexic, Caribe, Cuba și Panama. Nu s-au găsit indivizi în afara acestei zone, excepție exemplare care au fost importate și au scăpat din captivitate. Variațiile între subspecii de coadă roșie, plus diferiții hibrizi naturali produși între respectivele subspecii și alti Buteo, sunt considerabile, rezultând uneori dificil de recunoscut și clasificat datorita variației de mărime și plumaj. Plumajul de tânăr și adult este foarte asemănător pentru toate subspeciile, adulții au aripile mai late și coada mai scurtă; unica diferență importanta este coada care la tineri nu este roșie încă. Linea abdominală este mai marcată la tineri decât la adulți în cadrul aceeleași subspecii.

Masculii și femelele sunt similare la plumaj și în cazul Buteo jamaicensis nu putem să ne bazăm pe plumaj și mărime pentru a determina sexul.

bufniță Sletok Bubo bubo

Buha este caracteristica zonelor impadurite, in care stancariile sunt asociate cu palcuri de padure (in special conifere). Este cea mai mare dintre bufnite (rapitoare de noapte). Lungimea corpului este de 58 – 75 cm si o greutate a femelei de 1750 – 4500 g si a masculului de 1500 – 3200 g. Anvergura aripilor este de circa 138 – 200 cm. Adultii au infatisare similara. Este o pasare impresionanta cu aripi largi, moturi deasupra urechilor, ochi mari, rosii – portocalii. Penajul este galben – maroniu, iar pe gat este vizibila o pata alba. Se hraneste cu mamifere (200 – 2000 g), cu dimensiuni pana la cea a unui iepure adult, pasari, cu dimensiuni pana la cea a starcilor si sorecarilor, broaste, serpi, pesti si insecte. Ataca prin surprindere si mamifere mai mari cum sunt vulpile sau puii de caprioara cu o greutate de pana la 17 kg. 

           https://ro.wikipedia.org/wiki/Bufni%C8%9B%C4%83             

 Penajul moale al bufnitelor pe langa faptul ca le permite un zbor fara zgomot, constituie si un excelent dispozitiv de ascultare. Discul din pene strans adunate, in forma de inima, de pe fata unei bufnite de hambar, de ex., este destinat captarii sunetelor, care sunt trasmise apoi urechilor ingropate sub pene, de pe ambele laturi ale capului. Una dintre urechi este dispusa usor mai sus decat cealalta, astfel incat pasarea poate colecta informatii atat pe orizontala cat si pe verticala. Hrana, de natura exclusiv animala (mamifere: soareci, chitorani, pasari, insecte) este capturata noaptea sau pe inserat, bufnitele bazandu-se pe capacitatea lor de a detecta cele mai slabe sunete si pe exactitatea cu care isi localizeaza prada. Auzul foarte dezvoltat este dublat de o buna vedere; ochii bufnitelor sunt atat de mari incat abia se pot misca in orbite. Unele bufnite vaneaza si ziua, in special in perioadele cand au de ingrijit pui. De fapt din cele 135 de specii existente, numai 50 sunt cu adevarat nocturne, majoritatea vanand in amurg